Criza financiară face ravagii în „Ștefan cel Mare”. După ce, în urmă cu mai multe luni, Agenția Națională de Administrare Fiscală a cerut insolvența AS FC Dinamo 1948 pentru o datorie de 10 milioane de euro, săptămâna aceasta au căzut și primele capete.
Este vorba despre aproximativ 40 de angajați ai acestei societăți; contabili, șoferi, personal de la marketing și contabilitate sau secretare. Dar cum s-a ajuns în această situație? În plină procedură de insolvență, șefii dinamoviști au trecut mai mulți angajați de pe statele firmei falimentare pe SC Dinamo 1948, noua societate care a fost înființată în 2005. Însă nu tot personalul a avut norocul ăsta, în jur de 40 de oameni rămânând pe stradă!
Aceeași soartă și pentru nepotul lui Cornel Dinu
Printre cei 40 de oameni care au rămas fără serviciu se numără și nepotul lui Cornel Dinu. Alexandru era angajat la departamentul de marketing al clubului, iar ieri i-a expirat preavizul în care se afla de două săptămâni. Tot ieri, întreg stafful de la Dinamo II, dar și unii dintre antrenorii de la Centrul de Copii și Juniori au avut parte de o surpriză neplăcută. Tehnicienii, maseurii și doctorii au fost chemați la sediul clubului pentru a semna contracte noi. Au constatat că acestea sunt diminuate, însă, chiar și așa, mulți dintre ei s-au conformat și „au dat cu pixul”.
20 la sută este procentul cu care le-au fost micșorate salariile celor din stafful tehnic de la Dinamo
Cum s-a ajuns aici?
În luna mai, ANAF a cerut insolvența clubului Dinamo pentru o datorie de 10 milioane de euro pe care AS FC Dinamo o are către stat. Acționarii clubului nu și-au făcut prea multe probleme, mai ales că jucătorii și majoritatea bunurilor erau trecute pe SC Dinamo 1948, societate comercială înființată în 2005, din care AS FC Dinamo mai deținea doar o mică parte de acțiuni (sub 10 %). Pe statele AS FC Dinamo mai rămăseseră doar o parte din angajați, bucătărese, secretare, marketing și contabilitate. Acum, doar unii dintre aceștia au mai trecut pe SC Dinamo 1948, restul fiind dați afară.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER